13
Casele sașilor
Trainic, sigur, primitor
Te invit acum să privim împreună o radiografie colorată a caselor săsești. Am zis radiografie fiindcă ne-am propus să-ți povestim nu doar despre forma lor specifică, ci și câte ceva despre viaţa dintre zidurile lor și istoriile orale care s-au ţesut.
Pornim aventura prin urbanismul și arhitectura săsească de la elementele cele mai remarcabile. Trei aspecte îți aducem înainte. Primul este alinierea caselor la stradă, strânsă și bine întărită cu porți înalte, tipică satelor săsești din țara noastră.
În perioada medievală, in multe sate din Transilvania colonizate de sași, terenurile erau distribuite după un sistem germanic de parcelare. Fâșiile lungi și înguste permiteau o împărțire echitabilă între coloniști, astfel încât fiecare familie să aibă acces la teren arabil și la drumurile de acces. Acest model este cunoscut și sub denumirea de Hufendorf, unde parcelele se extindeau adesea de la marginea drumului până în zonele agricole de la periferie. Rândurile de case dădeau la stradă impresia de fortificație. Acest caracter remarcabil s-a păstrat până astăzi și dă satelor o identitate vizuală puternică și plăcută prin consecvența sa. Prin contrast cu acest aspect sobru, știm că în interior curțile erau întotdeauna ordonate și primitoare.
Al doilea semn distinctiv este forma acoperișului. Pe lângă acoperişurile în două ape, vei observa deseori casele „cu pinion teșit”, ai remarcat cu siguranță micul triunghi de acoperiș pe fațada scurtă și timpanul sau pinionul în formă de trapez care rezultă. Acest pinion devine prilej pentru o varietate de forme și decoruri arhitecturale despe care îți voi povesti într-o stație următoare.
Al treilea aspect major este învelitoarea cu țigle, omniprezentă pe casele și anexele gospodăriilor săsești. În vremuri vechi se foloseau țigle lucrate manual, cu câteva forme distincte, dintre care cea mai răspândită în Biertan a fost cea de coadă de castor – rotunjită, dar nu până la semicerc. Aceste mari suprafețe pământii, vibrate, contribuie astăzi decisiv la imaginea satelor și a peisajului cultural transilvănean.
Să trecem acum la lucruri mai puțin vădite. Casele sașilor au fost zidite întotdeauna din piatră – în general la fundații, fiind un material mai potrivit în contact cu umezeala solului și din cărămidă la partea superioară. Cu ziduri groase, cu camere largi, aproape întotdeauna ridicate de la nivelul curții, lăsând loc pentru pivnițe cu aerisitoare.
O istorie din bătrâni, pe care am auzit-o de curând, spunea că aceste case trainice au fost posibile prin conlucrarea oamenilor din Vecinătate, care se adunau cu voie bună și cu muzică, sub coordonarea unui meșter zidar, care de multe ori călătorea din sat în sat pentru a acoperi nevoia de îndrumare la diferitele construcții. Deși adevărul este că aceste case nu sunt perfecte din punct de vedere tehnic, ci au și ele slăbiciunile lor de gândire și de execuție, ele constituie un fond construit consistent și coerent care s-a transmis până la noi, peste veacuri.
În satele săsești se găsesc mai mereu și cartiere sau case ale altor etnii: români, rromi, maghiari, iar casele lor par adesea adaptări ale caselor săsești. Poate mai mici, cu specific propriu, par totuși atrase ca un magnet de acest pol cultural format de populația germană așezată în Transilvania.
Altă vorbă pe care am auzit-o în părțile acestea spunea că sașii, atunci când au venit în Transilvania, au ridicat întâi șură, apoi grajd și apoi casă. Înțeleasă ca atare, sau ca o metaforă pentru simțul lor gospodăresc, putem remarca totuși că până astăzi șurile satelor săsești au o calitate aparte. Din lemn masiv, gros, în general stejar, îmbinate cu legendarele cuie din lemn, cu suprafețe mari și acoperișuri înalte, șurile sunt ele însele un fond construit foarte valoros pentru Transilvania. Valoarea lor istorică și arhitecturală este completată de marele potențial de utilizare și conversie funcțională, adică de ceea ce pot deveni sau oferi omului de astăzi. În prezent satele săsești conțin o salbă de așa-numite șuri culturale, care găzduiesc evenimente, adună oameni și promovează valori.
Lecția culturală a caselor săsești este că lucrul făcut temeinic rămâne, se păstrează, se continuă, dăinuie și inspiră. Nu multe zone ale țării au păstrat o imagine la fel de coerentă în ce privește arhitectura, chiar dacă peste tot unele înnoiri alterează caracterul tradițional. E o mare lecție să vedem ce forță pot avea peste secole lucrurile făcute cu asemenea zel.
Text de Andrei Tache, documentat și redactat în cadrul atelierului Heritage Lab în anul 2024. Ilustrat de Teo Catrinel Lazăr și Mara Bejan. Ghid audio pus la cale de Asociația Designers, Thinkers, Makers și Primăria Biertan, în proiectul Culture & Cultures. Connecting the dots cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Inițiat de:
Finanțat de:
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri:
