12

Lăzi și mobilier pictat

Pajiștea invadează casa

Vezi harta stațiilor

Ascultă în engleză

Te invit acum la o nouă excursie înapoi în timp, să legăm un fir narativ despre mobilier, stil de viață și tehnologii: să vedem ce importanță covârșitoare avea cândva lada, acest obiect pe care astăzi nu îl mai folosim aproape deloc; apoi să privim cele câteva etape de dezvoltare prin care aceste obiecte ale casei se dezvoltă și ajung la un punct de maturitate sau, dacă vrei, de apogeu, din punct de vedere cultural: vorbim despre mobilierul săsesc pictat. Astăzi privind înapoi peste secole, vedem lada ca obiect arhetipal, necesar în câteva împrejurări precise, un obiect de mobilier tipologic, clar determinat, uneori încărcat inclusiv cu o valoare simbolică sau ritualică.

Cel mai la îndemână exemplu în acest sens sunt lăzile de breaslă sau de vecinătate, care păstrau cele mai importante obiecte sau bunuri ale comunității respective. Conținuturile lor cuprindeau statutul de funcționare, registre cu membrii și banii adunați din taxe și amenzi. Pentru că prin conținutul lor erau o sinteză a organizării și valorilor grupului, înaintea lor era depus jurământul de investire a conducătorilor liber aleși prin vot – starostele breslei sau tatăl vecinătății. Alte tipuri de ladă sunt lada de biserică – ce păstra obiecte prețioase de cult, cărți și bani, lada de cereale, lada de transport, și cea mai cunoscută dintre ele – prin întinderea ei în timp și spațiu – vorbim desigur despre lada de zestre.

Decorul lăzilor din Transilvania era de o complexitate aparte și reflecta tradițiile locale:

Cel mai comun decor era format din motive florale stilizate, precum lalele, trandafiri și bujori. Aceste flori simbolizau belșugul și fertilitatea.

Unele lăzi prezentau picturi cu scene religioase sau motive geometrice, simbolizând protecția divină. Adesea erau folosite culori vii precum roșu, albastru și verde.

Pe lângă pictură, lăzile puteau fi decorate cu gravuri sau intarsii din lemn, realizate de meșteșugari talentați.

Sistemele de închidere ale lăzilor erau ingenioase și variate, fiind concepute pentru a proteja conținutul valoros. Cele mai multe lăzi erau dotate cu încuietori solide din fier forjat, cu un mecanism complex ce asigura securitatea. Încuietorile cu lacăt erau de asemenea populare, având chei personalizate pentru fiecare ladă, ceea ce adăuga un element de unicitate. În unele cazuri, lăzile aveau sisteme de închidere cu zăvoare simple, dar eficace, folosite mai ales la lăzile de transport.

Meșterii care lucrau aceste lăzi erau inițial dulgherii – ceea ce prin tipicul meseriei lor dădea și felul alcătuirii lăzilor – simple, din lemn dur de foioase, despicat cu securea și cizelat cu barda, cu îmbinări în lambă și uluc și cuie de lemn. Aceste lăzi aveau în general decor sculptat sau cizelat cu unelte simple, dar erau uneori și pictate. În secolele XIV-XV, tehnologia evoluează, morile și joagărele mecanizate fac posibilă o prelucrare mai precisă a lemnului – apare cheresteaua așa cum o știm astăzi. De acum scândura, piesa din lemn dimensionată, face posibilă alcătuirea panoului de lemn și istoria mobilierului și a lăzilor pornește pe o cale mai rafinată. Panourile din lemn moale de rășinoase, se leagă între ele prin îmbinări mai fine, de exemplu în coadă de rândunică.

Transformările nu se opresc însă aici, căci aceste suprafețe necesitau și o tratare mai elaborată, atât pentru acoperirea nodurilor, nu foarte estetice, dar și pentru a proteja lemnul de degradări. Iar lucrurile se leagă, căci calfele erau nevoite să călătorească spre Vest pentru a învăța meserie și odată cu revenirea în Transilvania aduc o infuzie de meșteșug ce se răspândește rapid: mobilierul pictat. Noua breaslă a tâmplarilor pictori vopsește și apoi decorează obiectele cu motive florale, zoomorfe, antropomorfe sau chiar arhitecturale. O particularitate remarcabilă a acestor obiecte săsești sunt inscripțiile: întotdeauna compoziția conține și anul făuririi piesei, iar pe lăzi apar de multe ori inițialele sau chiar numele întreg al proprietarului.

Acest tip de mobilier – cizelat și pictat – devine predominant în interioarele săsești: laviță, masă, scaune, dulap ori armuroi, cuier și scrin cu sertare, toate vopsite și decorate prin pictură. Un univers vesel, colorat, precum sufletele proprietarilor lor, căci meșterii încercau să înțeleagă personalitatea comanditarilor și să le picteze simboluri care să îi reprezinte. Istoria face ca tâmplarii să se desprindă de breasla dulgherilor într-o breaslă autonomă, mai ales că înainte de aplicațiile casnice, ei acopereau o altă nevoie importantă a comunității: fabricarea și decorarea diferitelor piese din lemn din interiorul bisericilor, în special odată cu Reforma Protestantă a secolului XVI. Să ne întoarcem însă la obiectul nostru tipologic, lada. În timp ea a primit un sertar în partea inferioară și s-a metamorfozat încet spre ceea ce numim astăzi scrin cu sertare, servantă sau comodă. Oare i se spune așa fiindcă este o ladă mai comodă la utilizare?

Astăzi privim mobilierul pictat și zâmbim la gândul unei lumi simple, în care lada rezolva atâtea necesități și avea atâtea valențe. Ea rămâne până astăzi un element de basm, un simbol al unui univers minunat, tăinuit într-o cutie frumoasă. O istorie vie a lăzilor dulgherești te așteaptă până astăzi la Brădeni, nu departe de Agnita, la 50 de kilometri de aici. După construcția bisericii fortificate din Brădeni, în secolul XVI, am spune că s-a înființat și o „trezorerie a satului” în podul bisericii, locul cel mai greu accesibil cotropitorilor. Sute de lăzi, câte una sau mai multe pentru fiecare gospodărie, păstrau atunci lucrurile cele mai de preț. O parte însemnată a acestor lăzi se păstrează până astăzi, cele mai vechi dintre ele având o vârstă venerabilă de mai bine de 500 de ani.

Simion Florea Marian, un renumit etnolog român, a scris în lucrările sale despre importanța lăzii de zestre în viața femeilor din secolul XIX spunând că „Lada de zestre este nu doar un depozit al celor mai valoroase țesături, ci și un simbol al speranței și al visurilor unei tinere mirese, reflectând munca și dăruirea familiei sale.”

Scriitorul si istoricul religiilor Mircea Eliade, în studiile sale despre tradițiile românești notează că „Lada de zestre este un altar al feminității, păstrând nu doar obiecte materiale, ci și amintiri și tradiții care leagă generațiile între ele.”

Rămâne aşadar de văzut ce punem noi doi azi, tu și cu mine, în lăzile de zestre reale ori imateriale, pentru generaţiile care vor veni.

Text de Andrei Tache, documentat și redactat în cadrul atelierului Heritage Lab în anul 2024. Ilustrat de Teo Catrinel Lazăr și Mara Bejan. Ghid audio pus la cale de Asociația Designers, Thinkers, Makers și Primăria Biertan, în proiectul Culture & Cultures. Connecting the dots cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Inițiat de:

Finanțat de:

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri: