
Storck – O moștenire pentru viitor, proiect derulat în 2024-2025 alături de Fundația CasaStorck, în parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio Franța, activează fostul atelier de sculptură și spațiu de rezidențe artistice al Casei Storck prin evenimente ce pun în lumină activitatea și moștenirea artiștilor Storck.

Memorium - depozitarul unei moșteniri pentru viitor.
Corp de mobilier proiectat de Oana Morcotan și construit de atelier Zwart în cadrul Maison. Ville. Memoire
Componentele proiectului
Serile de film CineStorck
De câțiva ani visăm la un festival de film care să aducă laolaltă arhitectura și meșteșugul – două forme de cunoaștere în care mâna, mintea și inima lucrează împreună. Până când acest festival va prinde contur în toată amploarea lui, am explorat împreună o versiune beta a acestui gând: CineStorck.
Găzduite în spațiile Casei Storck, serile CineStorck sunt dedicate celor care înțeleg frumusețea gesturilor atente, a tradiției orale, a materiei transformate cu răbdare și pricepere. Prin documentare care portretizează meșteri și creatori remarcabili din România, ne apropiem de lumea celor care știu să facă – și fac cu rost.
CineStorck e despre manualitate, despre tradiție orală, despre firesc, despre oameni ca păstrători ai unor frumuseți și adevăruri profunde, despre creatori și făuritori remarcabili din România.
Ziua 1 – Portrete de meșter
Am aflat cum se face un acoperiș din paie, cum arată munca unui pietrar sau cât de complexă poate fi o piesă lucrată de un tinichigiu. Am văzut cum se construiește în tehnica light straw clay și alte metode la fel de fascinante pentru cei pasionați de înțelegerea și modelarea materiei naturale. A fost o zi dedicată manualității, tradiției și inteligenței mâinii.
Ziua 2 – Povești ale creatorilor
Ne-am adâncit și mai mult în universul celor care modelează lumea din jurul nostru. Am descoperit povestea arhitectului G. M. Cantacuzino – o prezență majoră, dar prea puțin cunoscută de noile generații. Am fost martorii nașterii unui muzeu la Piscu și am cunoscut artiștii, arhitecții și făurarii care i-au dat viață. Ne-am intersectat cu povești care ne-au făcut să plecăm mai optimiști, cu gândul că i-am cunoscut pe acești oameni, că există și că au lăsat o amprentă profundă asupra lumii din jurul nostru.
CineStorck e despre zestrea ruralității. Și despre arhitectură ca instrument de gândire.
Mulțumiri celor care au oferit filmele: Școala de la Piscu, Galeria Artep, Ambulanța pentru Monumente – Transilvania Sud, Albastru, Ilinca Cantacuzino.
Serile CineStorck sunt o inițiativă a Asociației Designers Thinkers Makers și a Fundației CasaStorck, în cadrul proiectului cultural „Storck – o moștenire pentru viitor”, cu sprijinul Fundației Pro Patrimonio Franța.

Maison. Ville. Mémoire.
Lecturi ale patrimoniului Storck
Expoziția studenților la facultăți creative, „Inventorium” reunește lucrări de pictură, grafică, fotografie, text, design de obiect, miniatură, design grafic și film, care interpretează patrimoniul Storck și condensează o serie de piese ce devin permanente în spațiul atelierului de sculptură.
*
O ceașcă de ceai povestește trăiri din casa artiștilor Storck. Un mascaron urmărește un vizitator. Lucrările lui Friedrich și ale Ceciliei Cuțescu-Storck, răspândite în cele patru zări se recompun din fragmente în atelierul de sculptură.
Apare un micromuzeu al unor lucruri care trăiesc într-o simbioză bine temperată între real și imaginar; mărturii vechi, interpretări noi, atmosferă de atelier regenerat, reinventat. Inventorium…
Inventorium este spaţiul unde memoria se reactivează, unde participanţii au fost invitați să exploreze, să recompună, să reimagineze spiritul casei Storck şi al atelierului de sculptură.
Timp de câteva luni, studenți de la arhitectură, arte și design au lucrat împreună pentru a citi, înțelege și reinterpreta patrimoniul Casei Storck. Am încercat să creăm atmosfera unui spațiu de creație unde lucruri din trecut sunt puse într-o lumină nouă.
Studenţii disciplinelor creative au luat parte la proiectul „Maison. Ville. Memoire”, un parcurs de cunoaștere și o expoziție, o șansă de a expune și interpreta patrimoniul familiei Storck, poate prea puţin cunoscut astăzi publicului larg în raport cu realizările lor la nivel naţional şi european.
Acțiunile afiliate proiectului „Storck – o moștenire pentru viitor” își propun să revitalizeze Atelierul Storck, loc de creație al unor artiști remarcabili din peisajul cultural bucureștean.
Inventorium – locul unde patrimoniul devine laborator, atelier și sursă de noi povești!
*
Expoziția „Inventorium – Lecturi ale patrimoniului Storck” este iniţiată de către Asociația Designers Thinkers Makers, Fundația Casa Storck și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și face parte din proiectul cultural „Storck – o moștenire pentru viitor”.
Coordonatori: Françoise PAMFIL, Alexandra MIHAILCIUC, Lucian CĂLUGĂRESCU, Andrei TACHE
Partener al proiectului: Fundaţia Pro Patrimonio Franța
Crafted by: Stefan Zwart, Atelier VAST
Susţinut de: Delalia
Finanţat de: Fundația Maison Musee Storck 21 prin Fondation de France
Expun studenții: Dimitrie Ionescu-Berechet, Alexandra Maria Bogdan,
Marian Buzescu, Antonela Cernătescu, Ana Iancu, Teodora Ivan, Larisa Hățiș-Condoiu, Cristian Leciu, Ioana Manea, Alexandra Milu, Oana Morcotan, Florentina Gabriela Petre, Emma Rădulescu

Expoziția „În vremea lor”
Un portret viu al unei epoci de vârf cultural, văzut prin viața și opera soților Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck — doi artiști care au trăit cu demnitate, curaj și vocație în inima unei societăți aflate în plină transformare, expoziţia ne poartă într-un univers de relații fertile și dialoguri artistice intense, în care cei doi au fost înconjurați de figuri emblematice ale elitei culturale.
„În vremea lor” evocă un timp al efervescenței artistice și al marilor întâlniri: corespondențe cu Brâncuși, prietenii cu Familia Regală, prezențe constante în salonul parizian, verile de creație din Balcic, casa de la malul mării, unde arta se topea în lumină. O viață dublă — publică și intimă — în care atelierul era sanctuar și scena lumii, deopotrivă.
Prin documente, obiecte, fotografii, scrisori și lucrări puțin cunoscute, expoziția redă pulsul unei epoci în care arta și idealul umanist mergeau mână în mână. Este o invitație la descoperirea unei povești de viață trăită cu rigoare, pasiune și demnitate. Expoziţia recompune atmosfera unei epoci în care a fi artist însemna, deseori, a fi o conștiință publică.
*
Expoziţie programată pentru vara anului 2025, în atmosfera grădinii și a casei în care acești artiști au visat, gândit și construit, zi de zi, un model de viață culturală integră, profundă și irepetabilă.

Publicațiile Storck—
Două priviri complementare asupra unei case de artiști, o grădină a memoriei, destine culturale care continuă să inspire
Artiștii Storck
O carte precum un muzeu portabil: o călătorie în imagini și cuvinte prin universul familial și artistic al unei dinastii care a contribuit la sculptarea identității culturale a României moderne.
Fiecare pagină este un portret și o punte — între generații, între vocații, între intimitatea atelierului și istoria mare.
O arhivă vie, alcătuită din lucrări, fotografii, detalii de viață și artă care nu se uită, ci cresc în timp — asemenea unei grădini în care memoria prinde ramuri noi.
Storck – o moștenire pentru viitor
Această publicație însoțește firesc parcursul de deschidere al AtelierSculpt Storck — un proiect de interpretare culturală care reunește patrimoniul artistic cu cel vegetal, casa cu grădina, trecutul cu o prezentă dorință de apartenență.
Privim casă ca pe un corpus viu, un spațiu în care dialogul între epoci se face în șoaptă, prin ferestre deschise și sculpturi care ascultă.
Cele două volume se leagă, precum două aripi ale aceluiași vis: unul spune povestea celor care au creat.
Celălalt deschide drumuri spre ceea ce putem crea, păstrând, înțelegând, continuând. Ca în final să genereze noi forme de atașament față de patrimoniul viu.
Atmosfera Storck
Evenimente, oameni, activități
Arborele genealogic al familiei Storck spune povestea unei dinastii de artiști care au modelat cultura română – o succesiune de generații legate prin talent, muncă și pasiune pentru frumos.
