4
ușa sacristiei
Zăvoarele de renume mondial
În acest popas al turului nostru, ne aflăm în fața uneia dintre cele mai interesante piese de patrimoniu ale bisericii, care continuă să facă satul Biertan celebru: ușa sacristiei, datată 1515. Dă-ţi timp şi priveşte-o! Este probabil cea mai cunoscută ușă din Transilvania.
Este și cea mai plimbată, ea ajungând la Paris, la Expoziția mondială din 1900, când Imperiul Austro – Ungar a dorit să facă lumii cunoscută o lucrare veche de 400 de ani a unor meșteri fierari sași: zăvorul complex, care blochează ușa în perete în 19 puncte (între care 15 sunt pe suprafaţa uşii şi 4 sunt pe yală). Mecanismul este impresionant. Este unul din cele mai complexe din perioada medievală. De altfel, dacă meșterii fierari se specializau și creau încuietori, nu se mai întorceau la cuie, potcoave, lanțuri și balamale. Ușa păstrează și celelalte elemente de feronerie originale – mânerul și șildul de pe față, balamalele, broasca.
Sacristia era acea încăpere specifică bisericilor catolice în care preotul se pregătea pentru slujbă. Era, de asemenea, locul în care erau ținute obiectele cele mai de preț ale bisericii. La 1515, an inscripționat pe fața ușii, când biserica încă se construia dar ușa era finalizată, Biertanul era un târg aflat în competiție cu Mediașul. Se crede că locuitorii satului își depozitau economiile în sacristie în perioadele de pericol, mai ales în timpul războaielor. Din acest motiv, s-a realizat un sistem de încuietoare atât de complex, menit să asigure o protecție sporită bunurilor ascunse acolo.
Dar, o ușă era opera mai multor specialiști. Dacă zăvorul a fost făcut de către un fierar, atunci ușa în sine a fost făcută de un tâmplar. Și se știe că această ușa a ieșit din atelierul meșterului sighișorean Johannes Reichmund, cel care e responsabil și de stranenele din biserică.
Ancadramentul din piatră al ușii (construit tot în 1515) merită privit îndelung: este o combinație de gotic târziu (baghetele încrucișate) cu inovațiile din timpul Renașterii (cornișa îngustă, cu acele pătrățele mici denumite denticuli); ancadramentul pregăteşte întâlnirea fizică şi vizuală cu uşa.
Dacă priviţi uşa din afara sacristiei, veţi observa bucăți de lemn de diferite esențe, culori și texturi încrustate în suprafața de bază, formând modele ornamentale geometrice. Acest tip de decor preţios se numeşte blockintarsie sau intarsie de bloc. Această tehnică, cunoscută încă din perioada medievală, este adesea utilizată pentru decorarea mobilierului sau a altor obiecte de cult, dar și în elementele arhitecturale de lemn, cum ar fi ușile sau altarele. La Biertan, intarsia contribuie la bogăția vizuală și unicitatea ușii.
Elementele simbolice de pe uşă includ blazonul preotului Johannes, gravat pe partea superioară a canatului, care ar fi comandat lucrarea în timpul construcției sau renovării bisericii. Această ipoteză este susținută de contextul religios și de implicarea clerului în proiectele de construcție și decorare ale bisericilor din acea epocă. O altă teorie susține că „J" reprezintă inițiala meșterului sighișorean Johannes Reichmuth. Anul realizării, tot parte din decor, dă dovadă despre măiestria și precizia tehnică a vremii; aceste detalii îmbogățesc ușa cu semnificații istorice și culturale, care se descoperă căutătorului de frumos.
Păstrarea și conservarea ușii cu toate aceste elemente originale este esențială, dat fiind că fiecare piesă de feronerie manuală — de la balamale la cuie și mânere — reflectă atât tehnologia epocii, cât și meșteșugul local specific Transilvaniei medievale.
De asemenea, toate celelalte porţi de intrare şi uși ale bisericii sunt importante pentru unitatea stilistică a ansamblului şi au detalii care impresionează, vei asculta despre ele în a doua parte a acestei opriri. Feroneria lor robustă, împreună cu motivele decorative complexe servesc scopului practic de a proteja lăcașul, dar contribuie și la caracterul monumental al clădirii.
Dincolo de funcția practică, ușa are și o semnificație simbolică profundă. În arhitectura bisericilor medievale, ușa reprezintă o poartă între sacru și profan, o trecere din lumea exterioară, tumultoasă, în spațiul interior, care este un loc al liniștii și al comuniunii spirituale. Ușa sacristiei de la Biertan, cu zăvorul său complex și ornamentele gotice este un simbol al protecției credinței și al păstrării valorilor sacre.
Înainte să pleci gândeşte-te de câte ori au fost atinse mânerele şi lemnul acestor uşi, de câte ori au fost călcate pietrele lor, până la tocire. Pe aici au trecut meşteşugari şi preoţi, episcopi, demnitari, negustori dar şi simpli ţărani; cândva pline de saşi în straie de sărbătoare, uşile acestea au fost umblate de generaţii de oameni, de mine şi de tine.
În satul vecin, la biserica fortificată din Richiş, vei descoperi o ușă-soră a celei de aici. Se presupune că ambele sunt opera aceluiași meșteșugar, iar uşa de la Richiş, datată 1516, este doar cu un an mai tânără. Ambele uși sunt realizate din lemn de stejar și sunt decorate cu intarsii, însă fiecare are caracteristici unice care reflectă măiestria meșterului.
Ca să reuşeşti să poziţionezi lucrurile pe scara timpului și într-o panoramă culturală, află, înainte să pleci, că Mona Lisa este doar cu aproximativ 10 ani mai în vârstă decât uşa sacristiei din Biertan.
Ne putem gândi că ușa din Biertan, cu feroneria sa complexă și măiestria meșteșugului, simbolizează protecția și continuitatea comunității locale, în timp ce Mona Lisa captează misterul și frumusețea sufletului uman, devenind un simbol al Renașterii.
Iată cum prin materie şi cu ajutorul a numai două obiecte, care au trecut prin mâinile sau privirile a milioane de oameni de-a lungul secolelor, se poate vorbi despre complexitatea firii umane. Şi poate nu e prea mult să spunem că prin intermediul lor, noi cei de acum, ne conectăm cu ei, cei din trecut, învăţând de fiecare dată ceva pentru viitor.
****
Porțile bisericii din Biertan
Eine feste Burg ist unser Gott
O funcție simbolică a ușii este aceea de protecție. Aici, într-o zonă în care oamenii au decis că cel mai bun refugiu este în „casa Domnului”, pe care o vor întări cu ziduri și turnuri, intrarea pe poarta cetății însemnă siguranță, adăpost, promisiunea vieții. Cu fiecare ușă zăvorâtă în urma ta sporea gradul de siguranță.
„Deus noster refugium et virtus” („Dumnezeu este scăparea și puterea noastră”) zice Psalmul 46. „Eine feste Burg ist unser Gott” („O cetate întărită este Dumnezeul nostru”) scria Martin Luther în 1529.
Sașii au construit fortărețele Domnului. În biserica din Biertan, sus, în vârf de deal, erau protejați de 3 rânduri de zăvoare, uși, porți. Intrau în biserică, închideau ușile, și se aflau într-un spațiu în egală măsură sacru și protector.
Ușa ca trecere
Cea mai importantă ușă a unei biserici – uneori singura – era amplasată pe partea de vest. Dacă zona estică a bisericii era considerată cea mai sacră, atunci partea vestică avea gradul cel mai mic de sacralitate și aici se făcea trecerea către lumea profană. Orice trecere trebuia atent marcată, să fii conștient de ea, de importanța actului dar și de comportamentul tău. Un nou spațiu cerea o nouă atitudine.
Portalul nordic
Portalul vestic – pentru că nu vorbim de o simplă ușă, ci de o ușă de mari dimensiuni, solemnă, cu un ancadrament adesea bogat sculptat – era una din zonele bisericii în care comunitatea își investea resursele financiare. Biserica putea fi una modestă, de dimensiuni reduse, dar portalul vestic ieșea întotdeauna în evidență.
Biserica din Biertan are 3 portaluri – pe partea vestică, sudică, nordică. Azi, accesul se face prin portalul nordic. Călătorul, grăbit să descopere interiorul unei biserici construite în ultimele decenii ale goticului, acordă prea puțină atenție faptului că trece printr-o zonă de congruența a trei stiluri arhitecturale.
Ancadramentul – chenarul de piatră ce delimitează golul ușii – este unul renascentist. Putea fi simplu, doar cu acele multe retrageri succesive, dar pe laturile exterioare verticale prezintă o serie de elemente florale. Un început de Renaștere în mijlocul Transilvaniei săsești, la o vreme când orașele italiene se bucurau de acest stil de circa 100 de ani.
Foaia ușii însă nu e gotică, ci un baroc târziu spre rococo, semn că a înlocuit-o pe cea originală. Sus, în partea superioară, se vede inscripționat anul „1780”: 17 în colțul din stânga, 80 în colțul din dreapta.
De fapt, înainte de a vedea anul, privirea este acaparată de scoica uriașă din partea superioară a ușii. Ca element decorativ, scoica este des întâlnită în era baroc, cât și mai târziu. În partea inferioară a foii există 4 panouri, în fiecare găsindu-se un rocaille – acest motiv ornamental derivat din curbele si contracurbele unei cochilii, combinat cu elemente vegetale. În panoul din dreapta jos, rocaille-ul conține un ciorchine de strugure, simbol omniprezent în Țara Vinului (Weinland) din care făcea parte și Biertanul. Elementele de fier reiau acest motiv rococo - rocaille-ul se găsește și la mânerul din fier forjat, și la șildul găurii cheii. De altfel, ușa trebuia să fie demnă de episcopia bisericii luterane, care în 1780 se afla la Biertan de 208 ani. Un aspect inedit: inițial, lemnul ușii era pictat – la o privire atentă se mai pot observa urme de vopsea în zonele mai adânci ale decorației.
Portalul vestic
Portalul de vest are cel puțin trei povești de oferit, în funcție de elementele la care te uiți. Și o a patra poveste se deapănă dacă îi întorci spatele și privești Biertanul, așa cum îl priveau duminica sașii când ieșeau de la slujbă.
Deasupra celor două uși se află două blazoane: al regelui maghiar Vladislav al II-lea (1490-1516) şi al voievodului Transilvaniei Ioan Zápolya (1510-1526), ceea ce indică că acest dublu portal a fost realizat în perioada 1510-1516.
Tot în partea de sus, în colțuri, există două decorațiuni de formă circulară. Sunt chei de boltă de la o biserică anterioară actualului edificiu de cult (probabil o bazilică gotică), care au fost păstrate și prinse în zid.
A treia poveste e una estetică, ce vorbește despre piatră și lemn. Ancadramentul portalului este un gotic târziu – regăsim aici baghetele încrucişate şi lintelurile pe console. La mijlocul coloanei din piatră ce desparte cele două uși există o secțiune unde era amplasată inițial o statuie (astăzi dispărută).
Foile de uși par gotice dar nu sunt, nu în totalitate. Se observă decorațiunile cu intarsii ce seamănă cu anumite părți de la ușa sacristiei. Pe baza structurii, a tehnicii de execuție și a decorului cu intarsii, se presupune că ușile actuale au fost construite, de fapt, în secolele XVII – XVIII, pe baza modelului original și incorporând elemente din acestea. Panourile de suport și balamalele medievale au fost refolosite, dar pe fața ușii au fost aplicate tăblii noi, decorate cu intarsii modeste.
Portalul sudic
Portalul sudic prezintă elemente întâlnite la portalul nordic cu elemente întâlnite la portalul vestic. Ancadramentul este același model, aceeași perioadă, făcut de aceeași meșteri pietrari care în jurul anului 1518 își aduseseră aici uneltele să dea formă și flori pietrei. Și aici ușile medievale au fost modificate, salvate, integrate un secol sau două mai târziu: s-au păstrat panourile de suport, balamelele dar pe față s-au aplicat rame și tăblii noi. Inedit este că aici regăsim o inscripție cu anul original al realizării porții: 1524.
Text de Ioana Pătrășcoiu și Alexandra Mihailciuc, documentat și redactat în cadrul atelierului Heritage Lab în anul 2024. Ilustrat de Teo Catrinel Lazăr și Mara Bejan. Ghid audio pus la cale de Asociația Designers, Thinkers, Makers și Primăria Biertan, în proiectul Culture & Cultures. Connecting the dots cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Inițiat de:
Finanțat de:
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri:
